Întâmpinarea Domnului la Templu de către
bătrânul Simeon, eveniment pe care îl retrăim în Biserica Slavei în fiecare an
la 2 februarie, nu este singulară în Sfânta Scriptură. În viaţa noastră, însă,
întâmpinarea, întâlnirea este un fapt banalizat în asemenea măsură, încât nu
doar că noi nu îi mai acordăm vreo importanţă, dar suntem gata să trecem cu
vederea chiar faptul biblic relatat de Sfântul Luca fără să îi sesizăm
adâncimea.
Dacă ne apropiem de paginile Sfintei
Scripturi, ni se impun scene de mare forţă care sugerează că primirea,
întâlnirea, primul cuvânt, primul gest pot fi hoărâtoare pentru întreaga desfăşurare
ulterioară a unor evenimente, trăiri, relaţii, istorii întregi uneori. Astfel, îl vedem pe patriarhul
Avraam întâmpinat de preotul Melchisedec, dar şi întâmpinând în pragul cortului
său pe Cei Trei Îngeri, fapte care l-au făcut părtaş la mari binecuvântări şi
făgăduinţe, îl vedem pe Iacov întâmpinat de Îngerul cu care se luptă la vreme
de noapte, îi vedem pe fiii lui Iacov întâmpinaţi de un Iosif înlăcrimat şi ars
de neostoită dragoste, pe Moise, care venea cu toiagul lui Dumnezeu, întâmpinat
de Aaron şi pe israeliţi întâmpinând a doua oară Legea în căinţă la poalele
muntelui Horeb, pe Iosua întâmpinat de Arhanghelul Domnului sub zidurile
Ierihonului, şi, mai clar, pe
proorocul Samuel tresărind cu duhul „Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă”.
În toate întâlnirile acestea, omul L-a
întâmpinat pe Dumnezeu sau a fost de El întâmpinat. Căci Avraam era cel ales să
poarte făgăduinţa, în Înger Iacov se luptă să Îl cucerească pe Dumnezeu, Iosif era sub mâna
Domnului, Moise Îl văzuse în rug şi era plin de acea Vedere supralumească, în
Lege se ascundea Dătătorul Legii, în Arhanghel vorbea Stăpânul Oştilor cereşti,
iar
Samuel înţelesese Cine îl chema.
Şi toate întâmpinările amintite,
emblematice ele însele, se întâlnesc, sunt recapitulate şi se împlinesc în
Întâmpinarea Domnului la Templu de către bătrânul Simeon. Întâmpinare prin excelenţă
epifanică, aceasta rămâne model și matrice a tuturor întâmpinărilor pe care
creştinii trebuie să le facă lui Dumnezeu în templul trupului lor, în taina
rugăciunii înlăcrimate, cu strigăt lăuntric. Fapt esenţial pentru fiinţarea creştină, căci, după
cuvântul Părintelui Arsenie Boca, "a fi creştin înseamnă [tocmai] a avea un moment
în care să te întâlneşti în mod real cu Iisus, moment pe care să nu-ţi ajungă o
viaţă întreagă să îl desfăşori în lume".
Trebuie adăugat că, de felul în care Îl
întâmpini pe Dumnezeu la ceasul rugăciunii, depinde felul în care îţi întâmpini
şi fratele apoi. Iar de felul în care îl întâmpini pe omul din faţa ta depinde dacă
în el te întâlneşti cu Dumnezeu. Dacă îl primeşti în duh de rugăciune, cu suflet limpezit,
vă faceți unul altuia treaptă spre Cer, iar întâlnirea devine epifanică.
Bătrânul Simeon Îi iese
Pruncului Iisus înainte la Templu şi ne învaţă că primul cuvânt, primul gest
pot fi determinante. În cele din urmă, "faţa cu
care îi ieşi fratelui tău în întâmpinare la porţi, pentru aceasta se va da mai
întâi socoteală" (Ioan Alexandru). Iar Hristos ni S-a făcut frate ca să ne
conducă la Tatăl Său și Tatăl nostru (conf. Ioan 20, 17). Să Îl întâmpinăm,
așadar, cum se cuvine!
